Fără voință nu se poate nimic!


Data trecută (mai exact ieri, dacă nu mă înșel) am postat un articol intitulat Rezultatele bune nu pică din cer!, în care am vorbit nițel despre faptul că ne dorim foarte multe lucruri, dar nu suntem în stare să le obținem, nu avem suficientă voință. A fost un articol spontan care mi-a venit pe loc. Dar acum că tot am deschis subiectul, aș vrea să continui cu câteva sfaturi și modalități pentru a invoca puterea voinței.

În momentele în care suntem descurajați, simțim că nu mai putem face nimic. Veninul otrăvitor al sentimentelor negative își face de cap și ne paralizează pe dinăuntru. Culmea, fix în astfel de momente avem nevoie de motivație, unicul antidot care poate contracara efectele veninului.

Ok, fără să o mai lungesc mai mult decât am făcut-o până acum, vă voi prezenta o listă ce conține 5 sfaturi cu ajutorul cărora putem beneficia de puterea voinței:

1. Stabilește-ți scopul din timp.
Gândește-te bine ce anume vrei să faci. Analizează atent scopul, dar mai ales rezultatul ce ar putea apărea după ce îndeplinești acea acțiune, astfel încât să te convingi că nu faci totul degeaba. Fii atent și gândește-te bine ce ar putea ieși din toate astea.

2. Elimină toate gândurile rele.
Beneficiu fără sacrificiu nu există (din câte știu). Dacă vrei să obții ceva, trebuie să faci și mici sacrificii, nu ai cum altfel. Ele sunt inevitabile, deci prin urmare, dacă te gândești foarte mult la ele, te sabotezi singur. O să ți se facă frică și o să renunți, așa că elimină toate gândurile negative deoarece nu te vor ajuta la nimic.

3. Caută motivația din interiorul tău.
Mai sus am zis: „Să dispară toate gândurile negative”. Acum au rămas doar cele pozitive. Bun. Focalizează intens asupra gândurilor pozitive și beneficiilor ce ar putea apărea de pe urma a ceea ce vrei să faci. Tot gândindu-te la ele, dorința de a pune în aplicare crește semnificativ. Pe scurt, tot ceea ce trebuie să faci este să fi optimist.

4. Muncește și perseverează.
Aici nu sunt foarte multe de spus. Acum că scopul tău este stabilit, gândurile rele au dispărut și ți-ai găsit motivația, tot ceea ce trebuie să faci este să pui în practică. Desigur, va fi nevoie de multă muncă, dar nimic nu este imposibil. Repetă-ți cu voce tare: „Nimic nu este imposibil!”

5. Zâmbește mereu.
În tot ce faci, în orice împrejurare (fie ea bună sau rea), nu uita să zâmbești. De fapt, te provoc să o faci chiar acum. Hai, afișează chiar acum un zâmbet din ăla până la urechi și zi-mi cum te simți. Mai bine, nu?

Lista nu este completă. Lipsește chiar cel mai important sfat. Ghici care este?

6. Bucură-te de rezultat!
Neapărat! Dacă nu te poți bucura de rezultatul bun care a derivat din toate eforturile tale...ei bine, ai făcut totul degeaba. Fii fericit, căci de asta ai muncit așa mult.

Acestea sunt câteva sfaturi pe care și eu le-am aplicat la rândul meu și au dat roade. Dacă mai știți voi altele, le puteți împărtăși în secțiunea de comentarii.

Comentarii